Susținem cadrele medicale în lupta anti-coronavirus
#RăspândeșteBinele
În aceste vremuri complicate, toată atenția noastră se îndreaptă către medici. Deveniți, fără voia lor, eroi. Copleșiți de o pandemie căreia nu mai știu cum să îi facă față. Confruntați cu realitatea unui sistem medical deficitar, cadrele medicale se văd nevoite să lupte cu epidemia de coronavirus fără minimul de echipamente de protecție și materiale sanitare.
În plus, lupta este cu atât mai nedreaptă cu cât spitalele suferă și de un mare deficit de teste pentru depistarea contaminării cu virusul COVID-19.
În acest context, cluburile Rotary Curtea Domnească Iași și Rotary Iași 2000 au decis să inițieze o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini cadrele medicale din prima linie în două dintre cele mai mari spitale regionale – Maternitatea Cuza Vodă și Spitalul Sf. Spiridon din Iași.
PENTRU CE DONEZI
Fondurile strânse în cadrul acestei campanii vor fi direcționate către achiziția de:
• Materiale sanitare și echipamente de protecție: halate, mănuși sterile, măști, ochelari de protecție, dezinfectanți etc (în valoare de minim 4.000 de euro)
• Teste rapide coronavirus (în valoare de minim 6.000 de euro)
Donațiile se pot face prin plata directă cu cardul, prin intermediul platformei online special create în acest scop:
https://bit.ly/end-covidValoarea donațiilor este de:
• 250 lei
• 125 lei
• 50 lei
sau multiplul acestor sume.
Pentru donații din partea companiilor sau fundațiilor, vă rugăm să ne contactați la adresa RotaryIasiCurteaDomneasca@gmail.com sau secretariat@rotaryiasi2000.ro.
Cu toții învățăm să trăim altfel. Separat, dar împreună.
Hrănim solidaritatea și tratăm pandemia!