Skip to content

In acesta conferinta vom aborda tema locuirii în viitor prin reflecții și discuții legate de criza conceptuală a locuirii colective, criza gated communities, noua intimitate post-Facebook, arhitectura „democratică”, recuperarea şi auto-sustenabilitatea energetică prin întoarcerea la sânul „Mamei Geea”, oferindu-ne totodată, exemple de bune practici în arhitecturi locuitale contemporane.
De asemena vom reliefa și sistematiza perspectivele multidimensionale sociale și psihologice, politice și economice, tehnologice, culturale, de climă și mediu fizic, identificând determinanții si influențele majore asupra evoluției spațiului de locuit în viitor.

Moderator: Carmen Mihaela Cretu Profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Past President Rotary Iasi Curtea Domneasca

Invitati:

Contiu Tiberiu Soitu
Profesor universitar doctor Decan al Facultății de Filosofie şi Știinţe Social-Politice a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

si

Augustin Ioan
Profesor universitar doctor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, poet, arhitect și filosof al arhitecturii
Director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti
Doctor al Facultăţii de filosofie a Universităţii Bucureşti
Licențiat în teologie ortodoxă al Honoris Causa al Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, SUA
Membru editorial board, revista Art Margins a Universităţii California Santa Barbara www.artmargins.com
Arhitect al noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeș

Conferinta realizata cu sprijinul Share Architects